Responsabilitate și sustenanță corporativă

 

 

Orice companie care se pretinde a fi un lider pe piaţă şi care are planuri serioase de dezvoltare pe termen lung atât în ceea ce priveşte afacerea cât şi dimensiunea publică, trebuie să exprime o viziune a viitorului, într-un mod logic.

 

Responsabilitatea

ELMARK are ambiţia de a fi un simbol al responsabilităţii - pentru noi, acest lucru este o parte esenţială a aspiraţiei către tipurile de afacerile existente în prezent, care au drept scop  îmbunatăţirea stilului de viaţă al tuturor oamenilor. Responsabilitatea corporaţiei ELMARK nu constă doar în responsabilitatea noastră faţă de societate ca întreg, ci se extinde în mod natural ca îngrijire pentru comunitatea locală, dezvoltarea durabilă şi consolidarea perspectivelor economice ale regiunii.

 

Mediul

Similar altor companii de top la nivel mondial, ne străduim să respectăm şi să urmăm cele mai înalte standarde de mediu în ceea ce priveşte producţia şi să reducem impactul proceselor de producţie asupra mediului. O parte din priorităţile noastre de top este desigur nivelul ridicat de eficiență energetică, cu care ne propunem atât să ne minimizăm costurile pe termen lung, cât şi să conservăm mediul înconjurător.

 

Instruirea personalului

ELMARK investeşte resurse considerabile şi timp pentru instruirea angajaţilor săi. Pentru noi este esenţial să avem o echipă calificată şi competentă în toate privinţele.

 

Producţia eficientă

ELMARK utilizează sisteme şi tehnologii de ultimă generaţie care îmbunătăţesc în mod semnificativ eficienţa procesului de producţie. Astfel, putem obţine cu uşurinţă calitatea pe care o merită clienţii noştri, la un preţ rezonabil.

 

Etica

Atitudinea etică a companiei faţă de angajaţii săi reuşeşte să facă din noi unul dintre cei mai buni angajatori şi provoacă mulţi tineri să caute o carieră profesională şi de viitor alături de noi.

 

Abordarea individuală a fiecărei pieţe

ELMARK urmăreşte să aplice o abordare individuală pentru fiecare nouă piaţă în care intră. Suntem capabili să analizăm specificitatea locală, aşteptările şi nevoile consumatorilor, în scopul de a oferi cele mai adecvate şi rezonabile soluţii tehnologice.

 

Calitatea vieţii

Responsabilitatea vastă a corporaţiei, pe care o iniţiem, este importantă nu doar în ceea ce priveşte imaginea, ci şi în privinţa angajamentelor pe care ni le-am luat față de societatea în care ne dezvoltăm. O afacere de succes este alcătuită nu numai din extinderea costurilor şi beneficiilor, ci şi din lucruri de departe mult mai valoroase, precum atitudinea, grija sinceră şi devotamentul faţă de oameni. Pentru a fi o parte mult mai importantă şi responsabilă a vieţii publice, ne străduim să fim parteneri la diverse iniţiative ce promit un viitor mai bun pentru noi, familiile noastre, părinţii noştri, copiii şi chiar nepoţii.